Scutul pro-racheta si teoria marginii

Pe vremea comunismului circula un banc genial prin simplitate, bazat pe conexarea a 2 axiome ideologice ale vremii : “Capitalismul este pe marginea prapastiei, iar socialismul este cu un pas inaintea capitalismului”.

Ne-a placut termenul asta de “margine’. Am stiut intotdeauna ca suntem pe margine. Intre occident si orient, intre civilizatie si barbarie, intre stat de drept si adunatura de banditi. Pentru ca aici am fost pusi.  De o suta de ani, istoricii si politicienii s-au grabit dintodeauna sa ridice in slavi “importanta geo-strategica a Romaniei”, vazand in asezarea noastra la margine un element geopolitic care a influentat politica noastra si mai ales a marilor puteri.

E o confuzie.  Faptul ca noi ne consideram importanti din punct de vedere geopolitic nu inseamna nimic pentru ceilalti. Trebuie sa recunoastem: noua ne-a cam placut la margine; de fapt, ne-a placut pe margine. Pe muche. Cand ne suparau turcii, fugeam la unguri sau la polonezi, si invers. Doi ani ne-am certat asupra aliatului din primul razboi: ba cu Puterile Centrale, ba cu Antanta. Carol al II-lea a dansat asa mult intre aliati si  Germania ca a pierdut o treime din tara; pana si regimu Iliescu a asteptat sa vada, oare in cat timp si-o reveni Rusia asta? Pentru noi, a fi la margine a insemnat a fi calare pe margine, gata oricand sa coborim intr-o tabara la primul semn de slabiciune al celeilalte tabere, aplecand o mana in jos in semn de temenea si tanand strans de darlogi cu cealalata mana.

Dar oare pentru ceilalti chiar am avut o importanta geo-strategica?

I-a trecut prin cap lui Alexandru Macedon sa faca la nord de Dunare o baza strategica? Probabil ca nu, de vreme ce a venit pe acilea doar ca sa-i linisteasca pe niste hoti din Campia Dunarii care tot treceau Dunarea la pradat. Apoi au venit romanii. Ei au avut exact acelasi motiv, plus inca unul: aurul. Au inceput sa aduca legiuni, au facut castre si limes-uri. Dupa doar 165 de ani, la prima amenintare reala din partea unor barbari (vizigotii), si-au dat seama ca au facut o greseala strategica si s-au mutat inapoi la sudul Dunarii.

Ungurii. Dupa ce au cucerit Ardealul, s-au oprit la Carpati. Pana muntenii si moldovenii si-au facut primele state, a durat vreo 350 de ani. Cine sa-i opreasca pe unguri sa cucereasca tot teritoriul Romaniei de azi? Pur si simplu, Romania nu i-a interesat din punct de vedere “geopolitic” decat pana la arcul carpatic.

Apoi turcii. Da, ok, noi ne bateam cu turcii si cei din apus tot faceau catedrale. Dar cand turcii erau intr-adevar de neoprit, pe vremea lui Soliman Magnificul, nu spre noi s-au dus.  Am motive sa cred ca acest Soliman era mai bun geostrateg mai buni decat toti autorii cartilor noastre de istorie la un loc. Turcii aveau 2 directii, Vienna si Crimeea, pentru controlul Marii Negre. Pe o harta se observa lejer ca Bucuresti, Suceava si Alba Iulia nu se situau pe directiile astea. De-aia Soliman a cucerit Ungaria, iar Transilvania a ramas principat autonom. De-aia in Tarile Romane turcii nu au adus, ca in Balcani, colonisti, armate permanente si nu au construit cetati (singurele baze strategice adevarate erau Turnu, Giurgiu, Braila, pe Dunare).

In sfarsit vine circul ruso-austriac. Austria ia Ardealul (probabil pentru acelasi motive ca ungurii la anul 1000). Chiar credeti ca Rusia si Austria au vrut cu adevarat sa stapaneasca din punct de vedere militar Muntenia si Moldova? Austriecii au luat-o in directia Bosnia (o greseala de la care avea sa i se traga si sfarsitul), pe rusi ii interesa Romania doar ca punct de acces spre Constantinopol (de aceea, de exemplu, ne-a luat inapoi in 1878 judetele Cahul, Izmail si Bolgrad); Bulgaria era o tara de importanta geopolitica mult mai mare pentru ei si pentru restul marilor puteri (vezi harta Bulgariei din tratatul de la San Stefano si cea din tratatul de la Berlin).

Despre primul razboi mondial mi-e si jena sa mai vorbesc, minunata pozitie geo-strategica ne-a asigurat o infrangere rapida si urata, iar singurii romani care au luptat cu viziune si eroism au fost 2: un general francez cu nume de bulevard din Bucuresti si o englezoaica despre care de pe buzele tuturor ies acum numai epitete, la loc de frunte fiind acela de “nimfomana”. In fine, ultimul argument din filmul “Geopolitica de la Burebista pana in zilele noastre”, celebra ciorna schimbata de Stalin si Churchill la Yalta, continand acordul pe procentajele de influenta in Europa de Est. Chiar daca procentajele nu s-au concretizat, arata totusi ce era in capul domnului Churchill cu privire la importanta strategica a tarilor de pe hartie. Ungaria si Iugoslavia 50/50, Bulgaria 25/75 etc. Cu voia dumneavoastra, ultima pe lista, Romania 10/90.

Deci: la margine, asa a vrut Dumnezeu. Pe margine, asa am vrut noi. Importanta geo-strategica pana acum: (cu o mica rezerva legata de Ardeal) : 0 (zero).

Pana acum.

Scutul antiracheta la Kogalniceanu.   E ceva mult mai concret decat sa trimiti trupe in Afganistan ca membru NATO sau sa intri in UE, sa adopti o tona de directive pe achizitii publice, dar sa continui sa dai contracte unei firme facute numele soacrei.

Pentru prima data in istoria noastra, vom avea intr-adevar o importanta geo-strategica.  Conceptul de poarta a Occidentului va capata si un sens politico-militar.  De aici se vor controla miscarile Rusiei, Iranului si tarilor arabe.  Si, ma rog, ale cui mai e interesat.

Romania va fi mai aproape pentru oricine foloseste un bincolu militar. Pentru Rusia, pentru NATO, tarile arabe si pentru inca o tara. Ghicitoare: este tara cu al doilea buget de aparare din lume si nu e nici Marea Britanie nici Rusia.

Vom fi tot la margine. Dar vom fi obligati sa descalecam marginea. Sa ne dam jos, cuminti si sa ne obisnuim cu ideea ca locul nostru e aproape de zid, la margine, dar intr-o anume parte a ei.

Daca va fi partea buna sau rea, nu putem sti acum.  Dar de asta se vor ocupa istoricii si politicienii peste o suta de ani.

Principiul conducatorului

Un conducator poate fi mai bun decat tara pe care o reprezinta. Au fost atatea cazuri in istorie.

Dar o tara nu poate fi niciodata mai buna decat conducatorii ei. Cel mult la fel de buna.

Care e culmea parcarii in Bucuresti?

Sa stai in vila, sa ai garaj inchis si sa iti gasesti dimineata masina in garaj cu stergatoarele ridicate

Zurich. Locul de unde se pleaca. Departe

Zurich. Este de 10 ani in primele 3 orase din lume ca nivel de viata. Liniste, lac, munte, siguranta, banci, ceasuri. Pare locul ideal in care oamenii ar fi tentati sa vina, nu din care sa plece. De ce-ar pleca?

Nu intotdeauna a fost asa. In anii primului razboi mondial au fost multi care au plecat de pe acolo.

1914. Un tanar fizician, cu notorietate deja dobandita in lumea stiintifica, vine din Germania la Zurich, capata cetatenie elvetiana si se angajeaza la un institut. Insa se plictiseste repede.  Pleaca la Berlin. Vine Hitler la putere. Vrea sa se duca in Franta; insa cei de la College de France nu il accepta ca laborant stiintific, pentru ca este german. Ironia este ca plecase din tara lui tocmai pentru ca nazistii nu il considerau german, ci evreu. Respins de francezi, alege America si astfel este pierdut complet pentru Europa. Odata cu el, este pierduta si fizica newtoniana. Daca s-ar alege un om reprezentativ pentru secolul XX, ar trebui sa fie el; a fost secolul relativitatii.

1916. Intr-un bar de noapte promiscuu, numit Cabaret Voltaire, o gasca de tineri artisti se intalnesc sa barfeasca si sa faca misto de arta lumii vechi. In mijlocul lor, doi evrei din Romania, Tristan Tzara si Marcel Iancu, care la fiecare remarca sau sugestie se uita lung unul la altul, dau din cap si ingana “Da, da”.  Plictisiti sa-i vada pe cei doi dand din cap, ceilalti decid sa boteze exercitiile lor invaluite in absint din Cabaret Voltaire “dadaism”. Dupa razboi, pleaca la Paris si iau cu ei aceasta miscare care va da peste cap poezia si arta grafica de pana atunci.

1916. Un tanar inalt, slab si cu ochi albastri mari dupa care suspina toate chelneritele din retaurantele si barurile orasului se plimba pe malul lacului. E venit din Dublin. Are o privire melancolica si pierduta. Se gandeste tot timpul la ceva. I-a venit o idee. Sa scrie un roman despre peregrinarile eroului din Itaca, vazute direct prin mintea si ochii unui om modern. Nu sta nici el mult in Zurich. Dupa razboi, James Joyce pleaca si el la Paris si aduce cu el un stil care va schimba complet arta romanului.

1917. Un rus,  incruntat si nemultumit, asteapta trenul in gara din Zurich. Pleaca spre Germania, unde il asteapta alt tren cu cativa tovarasi impreuna cu care va merge in Rusia.  Ce nu stie este ca peste cativa ani actualul oras Petrograd, spre care pleaca (fostul nume Sankt Petersburg era prea nemtesc pentru o tara aflata in razboi cu Germania, asa ca a fost schimbat rapid) va purta peste cativa ani chiar numele lui. Acum il cheama pur si simplu domnul Ulianov. Si nu stie nici ca odata cu numele orasului va schimba fata a jumatate din omenire.

Zurich.  Liniste, lac, munte, siguranta, banci, ceasuri. Ce te-ar putea face sa pleci de aici?

Cuvant inapoi despre rostirea romaneasca

Oare ce ar fi zis bunica mea, care a trait toate viata ei intr-un satuc de 400 de suflete de pe valea Ramnicului Sarat, despre realitatile politice si mondene din ziua de azi?

-Despre functionarii de la stat, care se fac ca muncesc: “se infasoara”;

- Despre seful vreunei institutii de stat care se plimba toata ziulica pe la conferinte internationale si schimburi de experienta: e “ducace”;

- Despre o tanara care vrea sa-si faca intrarea in lumea mondena printr-o relatie cu un mai putin tanar miliardar: nu e  decat o “putoare”; nici miliardarul n-ar fi iertat, el n-are niciun merit pentru banii facuti, pur si simplu s-a “procopsit”;

- Despre un politican pe care ajungi sa-l simpatizezi in ciuda tuturor tampeniilor pe care le face: ” e baiat bun, bata-l Mamana!” (adica Diavolul); daca pedeapsa asta nu ii e suficienta, exista alta (in mod  surprinzator sinonima) : “bata-l Dumnezeu!”. Uffff, saracu’ politician…

- Despre clasa politica: se duc toti la putere sa se “chiverniseasca”.  Acest cuvant insemna in greceste  ”a administra, a guverna” diverse treburi sau o tara.  Inca de pe vremea stapanirii fanariote, oamenii au vazut (de departe) ca cei care veneau la putere (initial grecii din Fanar) spuneau ca sunt acolo sa guverneze, dar nu faceau nimic altceva decat sa se capatuiasca ei insisi. Si familiile lor.

Si au vazut asta timp de 300 de ani.

Nu stiu cu restul cuvintelor, dar cu asta din urma ar fi nimerit-o foarte bine.

Arta poetica a fundasului

Poti sa driblezi prea mult, si te vor injura toti.

Poti sa sutezi la poarta prea mult, si te vor injura toti.

Dar nu te va injura nimeni niciodata ca recuperezi prea multe mingi.

Romania avanseaza

Romania avanseaza.

Incet, dar sigur.  In fiecare an.

Cu cat creste in fiecare an, depinde de oameni si de natura, dar si de globalizare. Dar avanseaza sigur. Se vede cu ochiul liber.

Nu atat de repede pe cat vor tinerii obisnuiti cu un mod de viata occidental si normal, dar nici atat de incet pe cat le-ar placea unor oameni incremeniti in mentalitatea anilor 70.

Din pacate, avanseaza catre est, nu catre vest. Parca ar vrea sa ne faca in ciuda, sa ne arate ca e ceva profund in noi care contrazice intentia unanim declarata de a merge catre Occident.

In fiecare an, Romania avanseaza cu aproape 40 m2. Delta Dunarii avanseaza inspre Marea Neagra.

Jumatate din Romania manipuleaza cealalta jumatate. Sau invers

S-a votat.

A inceput nebunia.  Noi am castigat! Ba nu, noi! E o lupta intre stanga si dreapta. Ba nu, e o lupta intre democratie si dictatura. N-ati inteles nimic, e o lupta care se duce inca din anii ‘80, intre PCR si Securitate. Hehehe, sunteti varza, lupta e de fapt intre mana lunga a Moscovei si interesele americane.

Un lucru e cert pentru toti observatorii: in niciun caz nu e o batalie intre un smecher istet de carciuma din port si un “nerd” cu note mari la scoala, dar fara ochelari.

De unde atata incrancenare? Ce au de impartit cele 5 milioane de votanti romani cu celelalte 5 milioane? Interese de influenta si afaceri? Ambele parti au mari afaceristi in coltul umbrit.  Cota unica si strategia de iesire din criza? Amandoi pastreaza cota unica (cel putin in cele 48 de ore dupa terminarea alegerilor) si vreo strategie n-am identificat. Reprezinta doua familii diferite? Batranele de la tara din fundul Moldovei poate voteaza cu unul, dar fiicele lor din Italia cu celalalt.  Talibance (care au renuntat la “burqua”in favoarea fustei mini) care vorbesc 90% din timp pe mess (cu “nush” si “kiar”), nascute in ‘89, indeamna toata lista de contacte la lupta cea mare impotriva comunismului (despre care nici macar n-au citit in carti, caci in genere n-au prea citit carti). Daca ar iesi unul dintre candidati, Romania se infunda si singura sansa e emigrarea. Intelectuali rasati au depasit deja problema viitorului guvern, singura intrebare e ce strategie va avea Basescu pentru a-si pune in aplicare planul diabolic de aservire a Romaniei : ori va gasi un delfin (domnule Negoita, nu va grabiti, mai sunt cativa ani) pe care s-a propuna ca urmator presedinte (pe strategia Putin-Medvedev), ori se apuca de maine sa modifice C0nstitutia (…oare de ce naiba se mai scrie cu majuscula) pentru a putea candida la al treilea mandat. Daca iese, Romania clar se infunda si singura solutie e tot aia: emigrarea.

Oamenii au devenit irationali. Toti. Au fost siliti sa se puna in spatele uneia dintre cele doua tabere. Prin vot. De ce? De ce am devenit irationali? Suntem cumva manipulati? Foarte posibil. Dar ce mare maestru al manipularii poate reusi marea performanta de a aduce un popor (linistit, nu incape vorba) in pragul unei paruieli generale, intr-un decor de PET-uri de bere si pe fond muzical de manele?

Sa fie Basescu? Hrebenciuc? Deontologii? Antenele? Mogulii? Serviciile secrete romanesti? Serviciile secrete ale altora?

Un singur maestru al manipularii putea face asta. De fapt, sunt doi. De fapt, sunt de genul feminin. Au fost mereu acolo. In umbra noastra. De fiecare data cand incepeam sa ne ridicam. Sa fim normali. Dupa fiecare victorie, obtinuta cu sacrificii mari de acest popor, exact cand credeam ca am scapat cat de cat de ele, apareau imediat. Nu ne-au lasat niciodata in pace. Acum lupta lor a fost mai dura, caci dadeam semne ca ne ridicam spre niste culmi de dezvoltare pe care nu mai fusesem niciodata.

Sunt singurele lucruri de pe lumea asta care cu cat se impart la mai multi, cu atat sunt mai puternice. Prostia si vanitatea.

NO, WE CAN’T!

CAN WE?

“It was a creed written into the founding documents that declared the destiny of a nation.”

Da, era scris. De la 1848.  Sa facem dintr-un popor de tarani o natiune de cetateni.  Cetateni care sunt responsabili, care inteleg ce li se intampla si nu isi vand cu sutele de mii voturile pentru pretul a 10 paini.

“…there is something happening- there’s something happening when, [voters] who are young in age and in spirit – who have never participated in politics before– turn out in numbers we have never seen, because they know in their hearts that this time must be different.”

Nu. Nu s-a intamplat nimic. N-au venit sa voteze decat foarte putini tineri. Au stat acasa. N-au simtit deloc ca de data asta ceva trebuie sa fie altfel. Au simtit doar un singur lucru: ca nu se poate!

…”if we can mobilize our voices to challenge the money and influence that’s stood in our way and challenge ourselves, to reach for something better, there is no problem we cannot solve. There is no destiny that we cannot fulfill.” ” …we can tell the [...] industry that while they get a seat at the table, they don’t get to buy every chair. Not this time. Not now.

Nu, nu ne-am putut mobiliza vocile impotriva banilor si a influentei care au stat intotdeauna in drumul schimbarii. Nu, nu putem sa spunem unor anume comunitati de afaceri ce loc anume sa ia la masa; ele ne spun noua daca vor sa fim la masa sau nu.

…”We can stop sending our children to schools with corridors of shame and start putting them on a pathway to success. We can stop talking about how great teachers are and start rewarding them for their greatness by giving them more pay and more support.”

Nu, n-am putut schimba sistemul educational si investi in viitorul nostru. Dar putem continua la nesfarsit sa vorbim, sa votam in parlament si sa ne facem ca promulgam legi in care scrie cat de mari ar trebui sa fie salariile profesorilor.

…”We know the battle ahead will be long, but always remember that no matter what obstacles stand in our way, nothing can stand in the way of the power of millions of voices calling for change.”

De fiecare data cand intalnim un obstacol in calea schimbarii, ne uitam la el, il pipaim, ne intoarcem si spunem senin: “S-a rezolvat, nu se poate!”. Batalia va fi lunga. Oare cat de lunga?

“Yes we can to justice and equality. “

Nu, nu putem, atat timp cat justitia nu merge la fel de bine si repede pentru cel care fura un milion ca pentru care cu buna-credinta trebuie sa-l ia inapoi, pentru cel care trece pe verde pe trecerea de pietoni si pentru cel care il calca intr-un masina scumpa.

“Yes we can to opportunity and prosperity.”

Nu, nu putem, atata timp cat oamenii care cauta aceeasi prosperitate nu au aceleasi oportunitati.

” Yes we can heal this nation. “

Nu doar ca nu putem, dar e din ce in ce mai bolnava.

…”… we will remember that … we are not as divided as our politics suggests; that we are one people; we are one nation; and together, we will begin the next great chapter in the [...] story with three words…”

Ba da, suntem atat de divizati pe cat sugereaza politica noastra. N-am fost niciodata divizati atat de egal. Intre idei, proiecte, viziuni, clase? Nici macar. Toti vedem un filmulet in care aparent un om loveste un copil: jumatate se bucura ca li se confirma caracterul omului, cealalta jumatate jubileaza ca li se confirma ca totul e trucaj si conspiratie. In Romania tocmai s-a descoperit o noua culme a divizarii: sa se uite doi oameni la acelasi film si sa vada fiecare altceva.

Reincepem, dupa 20 de ani, un alt capitol din istoria Romaniei, cu aceleasi 3 cuvinte:

NU SE POATE!

LA MULTI ANI, ROMANIA!

P.S. Citatele sunt din discursul unui domn tinut pe 8 ianuarie 2008 la alegerile primare ale Partidului Democrat din statul New Hampshire. Devotat nu stie exact unde se afla acest New Hampshire, dar stie ca cei de acolo au putut.

Instructiuni pentru votul la referendum

E simplu. Trebuie sa respectati urmatorii pasi:

1. Va deplasati duminica pana la sectia de votare de care apartineti.

In general, este suficient de aproape sa se poata merge pe jos. In mod paradoxal, multi oameni prefera sa nu mearga pe jos o data la cativa ani sa voteze, dar nu vad nicio problema sa se chinuie cu masina sau mijloacele de transport in fiecare zi ca sa mearga la serviciu sau la distractie. Daca totusi va e greu sa ajungeti pe jos, gasiti cu usurinta un autobuz/autocar inchiriat special pentru alegeri.

2. Ajungeti la sectie, prezentati actul de identitate si luati buletinele de vot si stampila.

Ar fi indicat sa nu gresiti sectia de votare, caci veti fi nevoiti sa asteptati la o coada imensa pentru a vota pe  lista suplimentara, alaturi de o gramada de oameni cu plase in mana cu  zahar, ulei, galeti colorate, cate un adidas in mana etc.

3. Intrati in cabina de vot

4. Ganditi

Este un pas recomandat, dar  desigur, nu obligatoriu.

Dincolo de teoriile expertilor in politologie si drept constitutional,  doua lucruri sunt clare :

a) daca ne uitam la actuala configuratie , 2 categorii de oameni nu vor mai fi prezenti intr-un Parlament de 300 de oameni:

- omuletii de afaceri arivisti, majoritatea cu probleme penale, intrati in Parlament ori pentru a-si dovedi ca au realizat ceva in viata, ori pentru imunitate; asta e partea buna;

- politicienii tineri, categoria cea mai putin urata de public din tot Parlamentul, care incepuse sa insemne ceva in politica (daca e sa comparam cu legislativul din 19996 sau 2000), gen Titus Corlatean in 2004, Sever Voinescu si Alina Gorghiu in 2008; asta e partea proasta (si nu numai pentru faptul ca daca Devotat ar vrea sa candideze la parlamentare peste 3 ani, e clar ca nu va avea loc intr-o adunare de doar 300 de oameni).

b) Traian Basescu a facut  o miscare de sah: a mutat un cal (singura piesa care poate sari peste celelalte), a luat un pion (a alipit la atitudinea anti-Parlament  din randul populatiei votul favorabil pt sine) si a pus piesa pe un casuta care ameninta regele (sah!) si in acelasi timp regina.

Daca iese presedinte, cei 65% din Parlament o sa fie si mai indarjiti contra lui. Dar, daca se voteaza “da” a la referendum, a dobandit in mod oficial aliatul pe care se chinuia (sau nu) sa-l gaseasca. L’ami du peuple. La legitimitatea populara dobandita in urma turului 2 s-ar adauga inca una. Ar putea deci incerca sa puna orice guvern vrea care ii garanteaza ca DA-ul de la referendum se transpune in realitate.

Daca nu iese presedinte, toti o sa-l atace. Probleme in propriul partid. Dezvaluiri, legaturi cu oamenii de afaceri si scormonire in dosarele serviciilor. Dar…actualul Parlament o sa-si vada de treaba.  Punerea in practica a ceea ce a hotarat poporul (trebuie adoptata o propunere concreta de modificare a Constitutiei si organizat un nou referendum) o sa taraganeze. Ei bine…cineva le va sta in coasta. L’ami du peuple. Ii va trage de nas, va comenta tot timpul cu privire la reforma statului pe care au ratat sansa s-o faca. Indiferent de cum se vor coaliza partidele, va avea tot timpul titlul de lider (uns direct de popor) al opozitiei.

5. Puneti stampila pe buletin si buletinul in urna

6. Iesiti din sectie

7. Stingeti lumina