Alo, alo, raspunde cineva? Alo, Romania?

Romanul e, asa l-a invatat la Nenea Iancu si asa a ramas, impartial. Doamne fereste sa-si asume o raspundere pentru o anume parte. Sau opinie. Sau treaba.

 Toate partidele promit diverse in alegeri si pe toata durata mandatului jumatate din timp si-l pierd cautand sa explice de ce nu pot sa-si indeplineasca promisiunile (majoritatea nici nu se chinuie prea tare, invoca „greaua mostenire”). Meterologii, sa-si acopere spatele de orice injuraturi, nu spun niciodata ca vantul va bate slab, ci „slab pana la moderat”. Notarii iau la o vanzare 0,5 % din valoare pentru ca, asa zice legea, fac un control de legalitate asupra operatiunii, nu pentru ca pe act mai lipsea o stampila; desigur, probabil ei au alta parere, de vreme ce introduc toti o clauza in contract conform careia vanzatorul a facut propriile verificari si partile inteleg sa il exonereze de orice raspundere pe notarul public instrumentator etc. Judecatorii afla ca Gorbunov  se ducea sa opereze nu o cataracta, ci altceva, sau afla ca CEDO a dat de pamant cu hotararile lor; asa, si ce? Ce l-ar impiedica pe un judecator sa greseasca a doua, a treia, a zecea oara? Raspunderea? Pai nu de-aia exista Consiliul Superior al Magistraturii, sa-i apere de ingerintele politicului si ale propriei incompetente in activitatea de zi cu zi? Avocatii…ma rog…

Am auzit ca multi ministri ar trebui judecati pentru coruptie, dar n-a propus nimeni sa fie trasi la raspundere in cazurile in care au fost vadit incompetenti. Basescu a pierdut flota pentru ca niste „parteneri de afaceri” au schimbat actiunile JV-ului din Cipru care administra flota in actiuni la purtator si purtatorii au devenit (hard to guess!)  chiar ei. Dan Ioan Popescu a negociat pe Petrom un sfert din cat a luat Patriciu pe Rompetrol. Aia care au negociat contractul cu Bechtel, carora li s-a parut standard in domeniu ca platile sa fie facute fara nicio corelare cu stadiile de lucrari, de ce ar fi mai putin vinovati ca, sa zicem la intamplare, doctorul Ciomu? Si, pentru ca iarna nu-i ca vara, acest Sancho Panza al politicii barbatesti si responsabile (Emil Boc) poate, vara, tuna si fulgera contra taxei de prima inmatriculare si, iarna, se poate face ca ploua sustinand ca trebuie dat un nou impuls programului Rabla pentru a scapa tara de masinile vechi care distrug viitorul copiilor nostri (120.000 dintre ele erau totusi inca in Germania in vara cu pricina).

Daca mai avea cineva vreun dubiu cum ca ar raspunde pentru ceva, Piturca s-a repezit sa-l spulbere: NU imi voi da demisia NICI daca pierdem cu Austria.

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Paul Marculescu
    Apr 29, 2009 @ 12:45:43

    Alo, da.
    Păi ce este de făcut?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: