Dupa dealuri suntem noi/Cei care te facem pe tine

„Dupa blocurile gri suntem noi, majoritatea/ Sunt mai inalte la sosea/Sa nu se vada foamea…Dupa blocuri suntem noi/Care te facem pe tine”  BUG Mafia, prin 1998.

Stiam ca francezii si italienii au nordul, sudul, estul si vestul casei; stiam ca in schimb romanii au fata si spatele casei. Azi am aflat ca romanii, spre deosebire de altii, mai au ceva: ce e dincolo de casa, dupa dealuri.

Stiam ca exista 2 Romanii: cea dincoace de dealuri, occidentalizata, frumoasa (sau cel putin spalata), rationala, deschisa, cu mana intinsa dupa normalitate, si cea de dincolo, veche, murdara, lumpen(ne)proletara, irationala, cu mana intinsa dupa pomana. Azi am aflat ca sunt despartite nu de o prapastie de lipsuri si diferente clare de mentalitate, ci de un deal pe care fiecare dintre noi il urcam si coboram constant, uneori de mai multe ori pe zi.

Dupa dealuri suntem noi, cei care te facem pe tine…Si te tinem in loc. Dupa dealuri suntem noi strigoii, descantecele, moastele, pomenile, ielele, toaca si frica de Uciga-l toaca , exasperantul ” Nu se cade!”, eterna catedrala a mantuirii. Dupa dealuri e inchiderea incrancenata in ce e stiut si batut in cuie, refuzul modernitatii resimtite ca agresive. Proptirea cu lanturi intr-o suficienta de razes scapatat, dar mandru, care habar nu are ca singurele lucruri in care mai crede nu sunt decat o noua forma de legare de glie. E legat de glie, singurul reper pe care il simte visceral, e legat de Dumnezeu, singurul aliat sigur de peste vremile nenorocite (adica lipsite de noroc). Peste dealuri, imediat dupa coltul blocului, se duce de 2000 de ani lupta intre Dumnezeu si Vrajmasul Dansului.  Sacrul e atat de aproape de noi, cu acel „Doamne Ajuta!” omniprezent. Nu stiu cat de mult ne ajuta, dar sigur ne tine in loc.

Dar poate ce ne tine in loc, ne tine si in viata….Trebuie sa credem in ele, ca altfel ne ia Dracu’. Poate chiar Mama Dansului. Crede si nu cerceta. Daca cercetezi, pac! ai scapat speranta dintre degete. E mai simplu asa: treci dealul, inchizi ochii si poate se rezolva. Faci slalom legat la ochi printre necazurile zilei de azi, cum ai trecut dealul ai intrat pe scurtatura catre un poimaine mai bun. E marele nostru mit primordial: dupa un picior de plai, e o gura de rai. Dupa dealuri nu te mai trage viata dupa ea, intra ea in terenul tau si incepi s-o driblezi. Fara reguli, dar cu ochii inchisi. E fenta noastra de baza. O practicam de sute de ani. Doar ca sunt niste lucruri pe care nu poti fenta: boala si moartea. Nu poti sa te joci cu moartea, n-ai cum s-o fentezi: la urma urmei, ea a inventat jocul.

„L’enfer c’ est l’autre” . Da, iadul e celalat, dar celalalt din noi. Si e atat de aproape. Ridica ochii. E imediat dupa dealurile alea din zare. Da , chiar acolo, exact langa piciorul de plai.

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Jane Eyre
    Noi 13, 2012 @ 20:15:30

    Stii ce ma intreb? Nu cumva dihotomia asta despre care vorbesti tu este de fapt un apanaj al fiintei umane, nu neaparat al unui popor? Americanii nu au si ei Estul si Vestul? Despre englezi si highlandurile scotiene nu mai vorbesc… Desigur, depinde de care parte te situezi in dihotomia asta, din care parte a dealurilor privesti, dar, chiar daca la noi este mult mai accentuata in mod clar, oare asta este cumva doar o perceptie a noastra, pentru ca suntem intre plai si rai? Oare la fel privesc si americanii cu estul si vestul lor, pe care au dat la schimb sudul si nordul? Toate astea isi au sursa, cred eu, in fatetele multiple pe care le are fiecare individ, si modul in care fiecare intelege sa le poarte. Fiecare om este, intrinsec, inger si demon, paradis si infern, bun si rau, alb si negru, de la individ se extinde dihotomia la nivel de mental colectiv; persoanele cu aceleasi elemente pregnante, dar totusi modelate de contextul in care se dezvolta, se constituie in grupuri si genereaza o mentalitate. De aici, ajungem unii impotriva altora, de fapt, fiecare militand pentru normalitatea lui, razboi in care cei care vad si stiu normalitatea adevarata sunt niste privitori, outsideri, sunt cei care vor si pot, pentru ca la ei primeaza rezonabilul si echilibrul (dar desigur, intotdeauna omenirea a preferat sa fie abuzata si manipulata – fie ca vorbim de romani, americani sau francezi – in ciuda revolutiilor de toate genurile).

    My point: tare post-ul! Foarte tare! Si profund!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: