To be or not to be… Charlie, that is the question

Ne-a luat mai  putin de un an sa ne obisnuim cu amenintarile adresate online civilizatiei occidentale (iudeo-crestine, cum inca ar denumi-o unii, din motive care imi scapa) de teroristii IS(IS), insotite, pentru mai multe veridicitate, de decapitari live de jurnalisti occidentali.

Astazi toata lumea a asistat, aproape live, in premiera in Europa, la o decapitare a unei institutii de presa. O institutie de presa temuta si enervanta, uneori geniala, de multe ori penibila, cu multe pacate, cel mai  mare fiind, evident, acela ca era foarte de stanga. Jurnalistii asasinati erau oameni cu talent la desenat si  daramat orgolii si tabu-uri, mai mult sau mai putin teribilisti, al caror crez era foarte simplu: sa impiedice din toate puterile toti politicienii si toti zeii lumii asteia sa se ia in serios.

Franta si apoi intreaga lume occidentala a ramas socata ca la 9/11. Lumea asta a invatat de la marii maestri, de la Juvenal pana la Hasek si Umberto Eco, trecand pe la Moliere si Voltaire, ca satira face parte din fibra europenilor si ca fara bufon regele e trist, urat si rau. Ca rasul e biciul care corecteaza moravurile, ca pamfletul ii tine in sah pe mai-marii zilei, ca o societate democratica normala nu poate fiinta fara posibilitatea de a se vedea pe ea insasi in oglinda caricaturii. Ca a putea face misto de cele sfinte trebuie sa fie ceva sfant, fie si numai pentru faptul ca cele sfinte se schimba atat de des de la o generatie la alta. Lumea occidentala si-a dat imediat seama ca trebuie sa apere neconditionat libertatea  de exprimare ca valoare fundamentala si un sistem in care dreptul la replica inseamna a merge in instanta pentru a cere daune-interese in fata unui sistem ce nu cunoaste dubiul si care are o versiune mai simplificata a dreptului la replica, investind banii de avocati in Kalashnikov-uri si hanghere. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, acestei ridicari spontane, instinctive, in numele libertatii i s-a spus „Je suis Charlie”.

Meanwhile, pe aici, pe la portile Occidentului (pana una-alta), prin societatile care au ars etapa iluminismului, purtatorii  de opinii sunt mai nuantati, iar instinctele generate spontan sunt altele. Ochiometric, departe de condamnarea fara rezerve cvasi-unanima din tarile de mai la vest, in Romania parerile sunt cam impartite egal intre:

i) cei care condamna fara nuanta asasinatul si apara caricaturistii,

ii) cei care considera ca jurnalistii si-au cautat-o deoarece s-au luat de cele sfinte ale musulmanilor (si multe alte rezerve care ar trebui sa relativizeze atentia acordata momentului: ca de ce nu vedem si copiii morti din Gaza, eventual chiar pe cei din Nigeria, ca nu realizau productii artistice, otherwise…, ca Snowden ar trebui sa aiba si el aceeasi libertate de exprimare, muhahaha!, ca Charlie Hebdo nu s-a luat de evrei si nici de homosexuali, huooo! etc.)

si, inevitabil pentru o societate cu oarece lecturi sarite,

iii) conspirationistii, care vad si aici mana unor forte obscure, gen Putin, Mossad, CIA, Bilderberg si (discutabil sub aspectul integrarii in „forte obscure”) Illuminati.

Ce relevanta are calitatea caricaturilor (unora li s-a reprosat chiar o gravisima lipsa de umor)? Trec peste faptul ca multi dintre promotorii lui „Je ne suis pas Charlie” n-au vazut decat 2 – 3 caricaturi din toata istoria pamfletara incriminata (ca doar nu le publica presa acum pe cele mai nevinovate) si nu stiu ca activitatea lor nobila (a face misto de tot ce misca) n-a inceput de la scandalul caricaturilor lui Mohamed din Danemarca, ci niste decenii mai devreme. Trec si peste faptul ca dreptul romanesc incorporeaza inca din  1991 jurisprudenta CEDO conform careia libertatea de exprimare se extinde si asupra informatiilor care socheaza sau ofenseaza (lucru care a permis in ultimii 25 de ani unor jurnalisti de marca sa scape basma curata, cum ar fi, zic la intamplare, CTP). Chiar peste faptul ca acei musulmani care au afisat „Je suis Charlie” erau mai indreptatiti sa ridice obiectii. Observ insa, a nu stiu cata oara, ca ne lipseste instinctul democratic, saritul imediat in picioare pentru un drept fundamental intr-o societate democratica. Suntem o tara tanara, care abia se nastea cand Sainte-Beuve croseta asupra moralitatii lui „Madame Bovary”. Sarim contra sau pentru oameni (nu-i mai dau numele, ca m-am plictisit) sau imagini de gust indoielnic, dar nu pentru reguli democratice de baza. Nu am trait experienta democratica suficient de mult timp incat sa vedem si lucruri ce tin de democratie care ne enerveaza, nu doar ne bucura pentru ca tintesc in „aia de la putere” . Inca prezentam  simptome ale unei societati totemice, in care moastele bat diagnosticul medical si, vedem acum, tabu-ul bate principiul rational abstractizat.

Cum ar zice (probabil) comunistii aia de la Charlie Hebdo: On en est encore là.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: