Democratizarea informatiei omoara democratia?

Abundenta de informatii le relativizeaza valoarea si le face egale intre ele. Mai ales intr-un mediu in care unitatea de masura a pertinentei informatiei e Vizualizarea. Vizualul poate demola incet constructia logica, rationala, abstractizarea in concepte,  notiuni si categorii; pe langa asta, Vizualizarea, transformata incet-incet in unica metoda de cuantificare a continutului, poate omori chiar adevarul bazat pe realitatea obiectiva. Abundenta de informatii ne schimba incet-incet si procesele cognitive. Cand singurul mediu informational in care ne miscam e cel in care putem sa ne alegem variantele care ne consolideaza opinia deja formata si sa le eliminam pe celelalte (de ex. facebook), ajungem usor sa ne supraestimam competenta si sa dam cu flit variantelor fundamentate pe expertiza adevarata sau pe realitate; s-au facut deja studii pe tema asta.  Informatia se democratizeaza, dar cu pretul adevarului.

Asta influenteaza si modul in care votam?

La inceputurile democratiei cu vot universal, lumea vota in functie de interesele de clasa. Apoi, in cea mai mare parte a secolului XX, cu meritul Razboiului Rece, votul s-a impartit in mare intre solutiile economiei de piata si cele ale economiei socialiste. Se pare ca intram, cu acest conflict din ce in ce mai clar intre  globalisti si nationalisti, intr-o noua etapa: alegerile majore vor fi intre solutii identitare. Poate e putin normal sa-si caute o noua identitate oamenii din tarile bogate, care au ce baga sub nas, isi pot satisface fara restrictii toate nevoile, inclusiv cele mai nebunesti, si de cel putin o generatie nu se mai simt legati de valorile impuse in mod traditional pana atunci (religia crestina cu regulile ei, un mediu socio-profesional predictibil, familia insasi, armata obligatorie etc.). Dar asta nu mai conteaza. Problema cu solutiile identitare e ca ele sunt irationale; practic, vei vota orice politician care iti vinde, fara argumente logice si verificabile pe durata mandatului, o identitate in care te regasesti si in care te simti aparat (de imigranti, de tigani, de mexicani, de Putin, de teroristi, de casatorii gay etc.). Sondajele mai arata ca mediatizarea exacerbata a unui pericol bate chiar riscul plauzibil de a-l infrunta: Frontul National are scoruri record in comune din fundul Alsaciei care n-au vazut picior de algerian, iar in cadrul UE cei care pun terorismul islamic pe locul 1 al al temerilor sunt croatii, romanii, cipriotii si luxemburghezii. Cei care se simt uitati sau exclusi de politicile „mainstream” au posibilitatea  de a se uni mai usor cu altii ca ei si de a da astfel forta politica celor rupti pana acum de agenda publica. Alegatorii vor fi din ce in ce mai greu de convins cu solutii rationale de viitoare politici publice si din ce in ce mai usor de convins cu argumente irationale, comunicate prin mesaje media cu multe Vizualizari.

Si aici intervine responsabilitatea mai mare a politicienilor. Stim ca razboiul cu alegatorii l-a pierdut de mult responsabilitatea. Americanii vor sa ramana „the greatest nation on Earth”, dar sa nu mai fie jandarmul mondial cu trupe peste tot; locuitorii Sectorului 1 din Bucuresti vor sa aiba loc de socializare si activitati sportive pe Kiseleff ca la Paris si Londra, dar vor sa poata merge in continuare cu masina pe acolo; francezii vor sa aiba cea mai competitiva economie din Europa, dar cand se implinesc cele 35 de ore sa sparga usa. In mod obiectiv (cat mai exista asa ceva), societatea informationala face liderii politici mai slabi pentru ca le poate releva mai repede carentele (cele morale, caci cele de competenta oricum n-or sa mai conteze) si ii obliga sa comunice cat mai mult pentru o audienta cat mai larga, ceea ce n-are cum sa nu genereze mai devreme sau mai tarziu o concluzie care se bate in cap cu altele.

Un lider mare nu e cel care spune alegatorilor ce vor sa auda. Un lider care propune referendumuri ca sa castige voturi (despre iesirea din UE, avort sau definirea familiei traditionale), stiind ca asta introduce conflicte suplimentare inutile in societate, e un lider mic , care a renuntat la ideologie si a luat-o pe scurtatura lipsei de responsabilitate care se cheama populism. Asta e marea provocare a democratiei in viitor: sa gaseasca lideri politici  cu viziune, responsabili, care sa propuna solutii concrete, politice, economice, rationale, urmaribile in aplicarea lor. Solutiile irationale, identitare, bazate pe ethos, religie, morala sau pe diabolizarea Celuilalt, sunt cel mai scurt drum catre disparitia democratiei. Iti trebuie viziune ca intelegi ca poporul e capricios si activeaza la stimuli irationali si ca raspunderea ta nu se poate ascunde niciodata in spatele unui referendum.Iti trebuie viziune sa intelegi ca nu poti sa iei intotdeauna decizii care sa multumeasca mai mult de 50% din electorat, la fel cum nu poti sa amani la nesfarsit sa te pronunti asupra unor subiecte de frica sa nu superi electoratul. Degeaba te bucuri ca votantii tai pun botul la o campanie online bazata pe informatii inselatoare (dar cu multe Vizualizari), ei pot face acelasi lucru la indemnul unui dusman politic peste cateva luni si pot incerca sa te dea jos inainte de sfarsitul ciclului electoral. In politica, iti trebuie viziune (si cojones) sa spui Da sau Nu.

Vizualizare contra Viziune.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: