Democratizarea informatiei omoara democratia?

Abundenta de informatii le relativizeaza valoarea si le face egale intre ele. Mai ales intr-un mediu in care unitatea de masura a pertinentei informatiei e Vizualizarea. Vizualul poate demola incet constructia logica, rationala, abstractizarea in concepte,  notiuni si categorii; pe langa asta, Vizualizarea, transformata incet-incet in unica metoda de cuantificare a continutului, poate omori chiar adevarul bazat pe realitatea obiectiva. Abundenta de informatii ne schimba incet-incet si procesele cognitive. Cand singurul mediu informational in care ne miscam e cel in care putem sa ne alegem variantele care ne consolideaza opinia deja formata si sa le eliminam pe celelalte (de ex. facebook), ajungem usor sa ne supraestimam competenta si sa dam cu flit variantelor fundamentate pe expertiza adevarata sau pe realitate; s-au facut deja studii pe tema asta.  Informatia se democratizeaza, dar cu pretul adevarului.

Asta influenteaza si modul in care votam?

La inceputurile democratiei cu vot universal, lumea vota in functie de interesele de clasa. Apoi, in cea mai mare parte a secolului XX, cu meritul Razboiului Rece, votul s-a impartit in mare intre solutiile economiei de piata si cele ale economiei socialiste. Se pare ca intram, cu acest conflict din ce in ce mai clar intre  globalisti si nationalisti, intr-o noua etapa: alegerile majore vor fi intre solutii identitare. Poate e putin normal sa-si caute o noua identitate oamenii din tarile bogate, care au ce baga sub nas, isi pot satisface fara restrictii toate nevoile, inclusiv cele mai nebunesti, si de cel putin o generatie nu se mai simt legati de valorile impuse in mod traditional pana atunci (religia crestina cu regulile ei, un mediu socio-profesional predictibil, familia insasi, armata obligatorie etc.). Dar asta nu mai conteaza. Problema cu solutiile identitare e ca ele sunt irationale; practic, vei vota orice politician care iti vinde, fara argumente logice si verificabile pe durata mandatului, o identitate in care te regasesti si in care te simti aparat (de imigranti, de tigani, de mexicani, de Putin, de teroristi, de casatorii gay etc.). Sondajele mai arata ca mediatizarea exacerbata a unui pericol bate chiar riscul plauzibil de a-l infrunta: Frontul National are scoruri record in comune din fundul Alsaciei care n-au vazut picior de algerian, iar in cadrul UE cei care pun terorismul islamic pe locul 1 al al temerilor sunt croatii, romanii, cipriotii si luxemburghezii. Cei care se simt uitati sau exclusi de politicile „mainstream” au posibilitatea  de a se uni mai usor cu altii ca ei si de a da astfel forta politica celor rupti pana acum de agenda publica. Alegatorii vor fi din ce in ce mai greu de convins cu solutii rationale de viitoare politici publice si din ce in ce mai usor de convins cu argumente irationale, comunicate prin mesaje media cu multe Vizualizari.

Si aici intervine responsabilitatea mai mare a politicienilor. Stim ca razboiul cu alegatorii l-a pierdut de mult responsabilitatea. Americanii vor sa ramana „the greatest nation on Earth”, dar sa nu mai fie jandarmul mondial cu trupe peste tot; locuitorii Sectorului 1 din Bucuresti vor sa aiba loc de socializare si activitati sportive pe Kiseleff ca la Paris si Londra, dar vor sa poata merge in continuare cu masina pe acolo; francezii vor sa aiba cea mai competitiva economie din Europa, dar cand se implinesc cele 35 de ore sa sparga usa. In mod obiectiv (cat mai exista asa ceva), societatea informationala face liderii politici mai slabi pentru ca le poate releva mai repede carentele (cele morale, caci cele de competenta oricum n-or sa mai conteze) si ii obliga sa comunice cat mai mult pentru o audienta cat mai larga, ceea ce n-are cum sa nu genereze mai devreme sau mai tarziu o concluzie care se bate in cap cu altele.

Un lider mare nu e cel care spune alegatorilor ce vor sa auda. Un lider care propune referendumuri ca sa castige voturi (despre iesirea din UE, avort sau definirea familiei traditionale), stiind ca asta introduce conflicte suplimentare inutile in societate, e un lider mic , care a renuntat la ideologie si a luat-o pe scurtatura lipsei de responsabilitate care se cheama populism. Asta e marea provocare a democratiei in viitor: sa gaseasca lideri politici  cu viziune, responsabili, care sa propuna solutii concrete, politice, economice, rationale, urmaribile in aplicarea lor. Solutiile irationale, identitare, bazate pe ethos, religie, morala sau pe diabolizarea Celuilalt, sunt cel mai scurt drum catre disparitia democratiei. Iti trebuie viziune ca intelegi ca poporul e capricios si activeaza la stimuli irationali si ca raspunderea ta nu se poate ascunde niciodata in spatele unui referendum.Iti trebuie viziune sa intelegi ca nu poti sa iei intotdeauna decizii care sa multumeasca mai mult de 50% din electorat, la fel cum nu poti sa amani la nesfarsit sa te pronunti asupra unor subiecte de frica sa nu superi electoratul. Degeaba te bucuri ca votantii tai pun botul la o campanie online bazata pe informatii inselatoare (dar cu multe Vizualizari), ei pot face acelasi lucru la indemnul unui dusman politic peste cateva luni si pot incerca sa te dea jos inainte de sfarsitul ciclului electoral. In politica, iti trebuie viziune (si cojones) sa spui Da sau Nu.

Vizualizare contra Viziune.

 

 

Anunțuri

Larger than life. Literally.

Carlo Pedersoli. Napolitano vero. Legendary olympic swimmer. Member of the best water polo team of his time. Famous all over the world as actor under a name born from the improbable combination between his favourite beer (Bud) and his favourite Hollywood legend (Spencer Tracy). Larger than life, literally (1.94, 150 kg). Airplane pilot and airline company owner. Inventor (12 patents on his name). Writer and philosopher (the „mangio ergo sum” theory). Singer and composer .

And the only person (or entity, or thing) in the universe who, as we children knew very well, could have beaten Chuck Norris in a fair fight.

Joi, 23 iunie 2016, Brexit

  1. Primul mare vot din epoca societatii informationale castigat de doctrina declarat…populista. Doctrina care convinge oamenii cu imagini, cu frici irationale, nu cu promisiuni de politici publice rationale si motivate ideologic. Doctrina care stie de ce le e frica oamenilor, mai bine ca ei insisi. Un politician a propus referendumul, din motive populiste, altii il castiga, cu argumente si mai populiste.
  2. Primele alegeri dintr-o tara bogata mare in care populatia a avut de votat deschis pro sau contra globalizare si a ales contra globalizarii si a efectelor ei (cel mai important fiind imigratia economica sporita). Muncitorii de la fabrica Nissan (firma cu origini japoneze si capital majoritar francez, condusa de un libanezo-brazilian) din Sunderland, care castiga un salariu baban pentru ca masina pe care o produc (Qashqai) este a 6-a cea mai vanduta masina din UE , au votat sa iasa din UE.
  3. Brexitul nu face decat sa confirme teoria potrivit careia societatea informationala creeaza cadrul perfect ca democratia sa devina nefunctionala prin caderea in varianta ei extrema si iresponsabila blamata inca de la Aristotel, demagogia: oamenii vor vota orice, sunt atat de bombardati cu informatii ca ele devin egale intre ele  calitativ si deci irelevante, singurele resorturi la care mai misca sunt cele emotionale, profund irationale, care pot fi excelent manipulate de politicienii de la punctul 1;
  4. Europa lui Monnet, di Gasperi, Schumann si Spaak, creata pentru si intru pace, a murit azi, 23 iunie 2016. Constructia UE, de la CECA pana la Maastricht, a fost facuta de generatia care a simtit ce inseamna razboiul si urmarile lui. Generatia asta a murit de ceva vreme, iar generatia baby-boom-erilor pune acum cruce Europei create de parintii lor. Europenii de acum, crescuti in pace si (majoritatea) in prosperitate s-au rupt de nevoile primare si, pana la urma, de sensul profund al cuvantului „pace”.
  5. Sansele unui UK in afara UE de a ajunge ca Singapore, Elvetia si Norvegia sunt extrem de mici, luand in considerare marimea tarii si, in consecinta, a problemelor sale structurale. Pe de alta parte, in mod sigur o Romanie in afara UE are mult mai mari sanse de a ajunge un stat esuat ca Somalia si Haiti decat unul ca Singapore, Elvetia si Norvegia.
  6. Pana la urma, UK se va descurca cumva si in afara UE, nu-mi fac mari probleme pentru briti. Daca exemplul va fi preluat si de celelalte state europene mari, Franta, Germania, Italia, nici pentru ele nu-mi fac mari griji. Insa atunci vom fi revenit la sistemul Marilor Puteri care au incercat atatea sute de ani sa se echilibreze intre ele, folosindu-se ca pioni si carne de tun de tarile astea mici si vesnic amarate. Iar atunci faptul ca are doar 14 voturi in Consiliu va fi ultima problema a Romaniei, dupa ce eventual si americanii se vor fi dus putin mai incolo.

I had a dream. A very bad dream.

Se facea ca se aniversau 7 luni de la ‪#‎colectiv‬ si erau alegeri locale. Si rezultatele erau groaznice.

Se facea ca in toata tara fostii primari cu dosare penale, care candidau ca independenti pentru ca partidele, chipurile, nu ii mai sustineau, castigau. Toti. Si singurul alt independent care castiga o primarie era un tip, la un sector din Bucuresti, despre care unele surse spuneau ca e demn reprezentant al lumii interlope.

Se facea ca in CGMB intrau doar 5 partide si, a doua zi dupa alegeri, PSD si PNL faceau alianta pentru a-i impiedica pe ceilalti sa-si bage nasul in afacerile lor. Si Baia Mare avea primar ales din puscarie cu 70% din voturi.

Singurul candidat PNL care castiga un sector din Bucuresti era cel care isi facea poze cu fostul primar atat de hulit de comunitatea #colectiv. Si, in alt sector, candidatul tanar si onest al PNL nu reusea sa-l bata pe fostul primar versat, corupt si cu un partid facut peste noapte, desi nu erau candidati nici de la USB, nici de la PMP, nici de la M10.

Se facea ca principala problema a Bucurestiului devenea nu lipsa de piste de biciclete, galerii de arta contemporana si de sisteme Park and Ride, ci caderea in mainile unor clanuri de interlopi care isi adusesera contributia la alegeri si acum isi imparteau zonele, ca in anii 90.

Si se facea ca alesii locali cu probleme penale, energizati de rezultate, isi inteteau presiunile asupra partidelor parlamentare ca sa ia naibii puterea de la guvernul tehnocrat, sa mai indulceasca legile achizitiilor publice si sa le mai taie din riscul de condamnare.

Si, cel mai rau, era un vis din care nu mai puteam sa ma trezesc.

Nous les enfants du monde

Inainte de marea globalizare capitalista avand ca axa banii, a existat marea mondializare comunista fondata pe valori (ca bani nu aveau de unde). Omul nou trebuia instruit de mic. O mica revista pentru copii, initial supliment al l’Humanité, organul de presa al Partidului Comunist Francez, a pornit in 1969 la cucerirea lumii si a inimilor copiilor de pretutindeni. Distributia Pif Gadget a ajuns sa acopere toate tarile in care comunismul avea ceva de spus. Numarul din septembrie 1977 este, probabil, numarul de revista de comics cu cel mai mare tiraj din istorie (peste 1 milion; dans ta face, Marvel!) si, in acelasi timp, cel mai trist (continea episodul in care, pur si simplu, incredibil pentru mintea lui copil, Rahan murea).

Dupa decenii de succes, revista a inceput sa-si piarda din energie si a intrat, precum comunismul insusi, in insolventa si apoi in lichidare judiciara. Unul din ultimele numere din 1989 avea atasat, ca mini-vinyl, un single cantat de Gérard Lenorman impreuna cu Les Petits Ecoliers Chantants de Bondy. Un cantec frumos, cu un mesaj care ar pune niste probleme reale celor de la Coalitia pentru Familie, creat special pentru sprijinirea copiilor nefericiti de prin lume, incasarile din vanzare fiind varsate catre UNICEF.

Intamplarea (numele pe care noi, adultii, il dam miracolului) face ca un numar din aceasta revista, impreuna cu mini-placa, sa ajunga, in primavara lui 1990, intr-o sala de clasa din scoala nr. 15 din Buzau, la o ora de franceza.

Breaking news: Consiliul General al Municipiului Bucuresti cucereste Liga Campionilor la handbal

Dupa cum zicea nemuritorul, aaahh, Ernest Renan, democratia, ca si natiunea, e un plebiscit de fiecare zi.

Daca alegem deschiderea, globalizarea, avem 10 jucatoare straine in lotul de 18, si 2 antrenori (principalul si un secund) danezi. Si o Liga a campionilor europeni la handbal. Daca nu, nu ne impiedica nimic sa urmarim la nesfarsit prima opera românească, intitulata vizionar anti-mondialist „Harță Răzeșul”, jucata de balerine de 50 de ani, avand cartea de munca in regula.

Daca alegem ca orasul asta merita o echipa care poate face performanta, nu ne mai plangem ca CGMB i-a dat 10.5 milioane de euro (din banii nostri) in loc de astupe niste gropi sau sa scurteze cu o zi momentul in care RADET baga caldura in case. 26 de ani au fost suficienti sa ne convinga ca bani nu vor fi niciodata suficienti pentru toate problemele, iar intre o treime si un sfert se fura.

Totul e alegere, totul e de votat. De exemplu, daca ne alegem o eroina sub forma, extrem de improbabila, a unei brazilience blonde ajunsa portarita la echipa CSM Bucuresti, nu putem s-o injuram a doua zi dupa ce-i facem statuie ca ii dedica public victoria iubitei sale. Chiar, daca descoperim maine o scrisoare din care rezulta ca Ecaterina Teodoroiu ar fi fost lesbiana, ar propune traditionalistii scoaterea ei din cartile de istorie?

Noi, astia care am ales sa comentam pe facebook si nu ne implicam in mod real, macar atat sa facem:
1. sa nu le dam la cap celor care, cu buna-credinta, au ales sa se implice in politica pentru a schimba ceva si
2. sa votam. Totul e de votat, nu?

Une rencontre historique

Sven Mary, l’avocat de Salah Abdeslam: „C’est un petit con de Molenbeek issu de la petite criminalité, plutôt un suiveur qu’un meneur. Il a l’intelligence d’un cendrier vide, il est d’une abyssale vacuité. Il est l’exemple parfait de la génération GTA [Grand Theft Auto] qui croit vivre dans un jeu vidéo”.

On croyait que c’était la faute du capitalisme qui a enlevé aux pauvres jeunes des quartiers sensibles les possibilités de s’épanouir. Pour autres, c’était la faute d’une politique de migration stupide de la part des socialistes. Pour les plus radicales, le coupable ne pouvait être que le colonialisme. On clamait l’impuissance de l’homme moderne occidental devant le mirage de la vie simplifiée et de la force brute prêché par le salafisme. Pour moi, le grand danger c’était le conspirationnisme, qui est devenu l’idéologie majoritaire dans les milieux dépourvus de moyens de comprendre la réalité dans toute sa complexité: pour tous les malheurs sont coupables les juifs, la grande finance, les Illuminati et leur représentant suprême, dont le nom diffère en fonction de la part du monde soumise à son influence (Rothschild, Rockefeller, et, biensûr, Soros en Europe de l’est).

La réponse est, comme toujours, beaucoup plus facile: c’est tout simplement le coté meurtrier de la rencontre fabuleuse, historique, dont Umberto Eco parlait si bien, entre le con et l’internet. Le con ne peut pas être idéologue, vu qu’il ne peut pas comprendre une idéologie. La simple existence de l’internet (et des jeux vidéo) lui permet de trouver des explications suffisantes pour se créer un bien et un mal alternatifs, à l’abri, pour toujours, du test de la réalité.

Previous Older Entries Next Newer Entries